!!!Important!!!

Acest blog reprezintă strict părerile mele.
Orice asociere între numele meu și documentele oficiale legate de ora de Religie (lecții, fișe, manuale, programe școlare etc) sau cu acțiunile oficiale ale Bisericii Ortodoxe Române sau ale Arhiepiscopiei Timișoarei ori ale Școlii Gimnaziale Satchinez nu-și are menirea. Aceste instituții nu pot fi responsabile pentru postările mele și nici trase la răspundere!
Unele din materiale de pe blog (filme și cărți) sunt descărcate de pe internet (Scribd sau alte site-uri) și au caracter informațional.
Oricine este liber să preia de blog orice informație!

luni, 5 septembrie 2016

IPS Nicoale Corneanu - Reîncepe școala

Continuăm seria articolelor despre ora de Religie cu un alt studiu al IPS Nicolae Corneanu despre necesitatea Religiei. Poate învățăm ceva din istorie.

Reîncepe școala[1]

În fiecare toamnă „reîncepe școala”. Expresia „reîncepe școala” este convențională și vrea să spună că reîncep cursurile, așa cum toate limbile folosesc expresii asemănătoare (ex. francezii spun „la rentre des classes”). Momentul constituie un eveniment nu numai pentru copii, dar şi pentru părinţii lor interesaţi să le asigure o educaţie corespunzătoare. Motivul îl constituie faptul că şcoala este una din instituţiile cele mai importante în formarea noilor generaţii. Acest lucru 1-a înţeles şi comunismul. Astfel se face că s-a interesat de şcoală până într-atât încât a obligat-o să lucreze în direcţia modelării, mai exact stâlcirii minţii, sufletului şi voinţei copiilor potrivit scopurilor proprii. Cunoaştem ce a ieşit din stăruinţele educative ale regimului totalitar, ateu, marxist şi comunist. Ne sunt încă proaspeţi în memorie lungii ani care s-au scurs până în Decembrie 1989. De aceea, nu mă voi opri asupra consecinţelor nefaste decurgând dintr-o educaţie materialistă perversă, ci mă grăbesc să arăt că, pretutindeni unde comunismul s-a prăbuşit, Biserica — instituţia prin excelenţă interesată în formarea oamenilor după modelul lui Hristos, dar care tot timpul a fost împiedicată să-şi împlinească rosturile - a intrat în acţiune neprecupeţind nici un efort. Primul lucru pe care 1-a făcut a fost de a pretinde reintroducerea religiei în şcoală. Astfel începând cu anul şcolar 1990/1991 copiii sunt crescuţi din nou în frica de Dumnezeu, aşa cum era tradiţia la noi din vechime.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a insistat mult în această direcţie, în ciuda dificultăţilor decurgând din reticenţele elementelor conservatoare din şcoli, dar şi a unor lipsuri proprii obiective. Este deajuns dacă observăm că religia, ca materie de învăţământ, este încă doar „facultativă”, situaţie interpretată ca un îndemn indirect la respingere, se limitează la clasele prin omiterea claselor mari (IX—XII), este lăsată la discreţia cadrelor didactice care nu o dată o marginalizează nefăcându-i loc în „orar”, neacordându-i săli unde să se adune elevii, etc. Lipsurile proprii Bisericii constau în absenţa unor cadre calificate, imposibilitatea de a acoperi nevoile din toate şcolile şi toate clasele, mai ales la oraşe, penuria materialului didactic, etc. Pentru a ieşi din impas, s-au creat noi Facultăţi de Teologie în care se formează tineri şi tinere spre a deveni profesori de religie, se alcătuiesc şi tipăresc manuale de religie pentru toate clasele ş.a.m.d. Pentru a profita de rezultatele măsurilor luate, trebuie însă să mai treacă timp... şi iată, am ajuns la data când „reincep şcolile”, când se redeschid cursurile unui nou an şcolar.
Trebuie mărturisit că noul an şcolar, asemenea celui trecut, ne găseşte apăsaţi de multe greutăţi şi neajunsuri. Important însă este să pornim la drum cu hotărârea de a ne împlini misiunea. Lucrul cel dintâi care se impune este de a fixa din vreme persoanele care vor preda religia: preoţi şi mireni, printre ultimii putând fi atât bărbaţi, cât şi femei care să cunoască însă noţiunile de învăţătură creştină, chiar unele cadre didactice apropiate Bisericii. Trebuie să nu rămână nici o şcoară şi nici o clasă în afara procesului de învăţământ religios. in baza listei întocmite la protopopiate şi eparhie, inspectoratele şcolare judeţene emit împuternicirea de a se intra la clase şi de a se preda religia.
Preoţii şi colaboratorii lor vor trebui să ia contact cu direcţiunea fiecărei şcoli spre a se organiza deschiderea anului şcolar prin îndătinatul serviciu religios (scil. Te-Deum), iar apoi pentru întocmirea orarului. Potrivit convenţiei intervenite între Secretariatul de Stat pentru Culte şi Ministerul Învăţământului, lecţia de religie trebuie introdusă în orar, adică într-una din zilele de luni până vineri şi în orele curs, în nici un caz în afara acestora. Dacă la vreo şcoală s-ar întâmpina dificultăţi, se va informa imediat Centrul eparhial pentru a se lua măsurile de rigoare împreună cu inspectoratele şcolare judeţene.
Nu mai puţin important este ca prin diriginţi direct să se intre în contact cu părinţii elevilor pentru a fi asigurată participarea lor la orele de religie. Cum arătam deja şi cum de altfel se ştie, religia ca materie- deltwăţământ este considerată facultativă. E la cunoştinţa superiorilor lor pentru ca împreună cu inspectoratele şcolare judeţene să fie luate măsurile impuse de împrejurări.
Acestea fiind spuse, nu-mi rămâne altceva decât să mă refer la modul însuşi de predare a religiei. Aici important este să se respecte programa analitică existentă, abaterile de la ea nefiind recomandabile. La fel de necesar e să se ţină seama de principiile pedagogice împărtăşite tuturor preoţilor incă din toamna trecută, cărora s-a adăugat experienţa fiecăruia din anul scurs. Lor s-au adăugat îndrumările de la recentele Cursuri pastorale şi de educaţie religioasă organizate pe întreaga Patriarhie la care au participat destui preoţi şi din eparhia noastră, nu mai puţin la ultimele Conferinţe preoţeşti din luna iunie axate pe tema „Educaţia moral-religioasă a tineretului”.
Obiectiv vorbind, predarea religiei în noul an de învăţământ începe în prezentul an şcolar sub auspiciile pozitive. La rezultatele din anul trecut nădăjduim să putem adăuga câte ceva în plus. Evident, nu minimalizăm persistenţa unora din dificultăţile deja menţionate. Lor se adaugă şi altele. Bunăoară, în ciuda reticenţelor Ministerului învăţământului, dorim să se predea religia şi claselor superioare, nu numai sub forma sofisticată a Istoriei religiilor. Şi aşa cum se predă apoi la clasele primare şi gimnaziale (scil. clasele I—VIII), ni se pare lipsit de sens să i se spună „educaţie moral-religioasă” de parcă ne-ar fi teamă să spunem neted „religie”. Drept e că şi în unele ţări occidentale cu vechi tradiţii creştine se procedează la fel. Să nu uităm însă că, pe de-o parte, totalitatea respectivelor ţări sunt influenţate de un pronunţat secularism, pe de altă parte, Bisericile lor practică un foarte bine organizat învăţământ catehetic propriu, dându-le astfel mâna să lase pe seama învăţământului public latura oarecum raţională, filosofică a „educaţiei moral-religioase” şi „istoriei religiilor”.
Mi se pare că nu mai e de trebuinţă să adaug alte precizări. Important e ca toţi lor să se apuce serios de treabă, să .un fel de, copiilor, bunicii şi unchii lor, să asigure participarea regulată a tinerilor la orele de religie astfel încât acestea să-şi atingă scopul lor instructiv şi educativ[2].




[1] „Învierea”, an. II, nr. 18(36), duminică, 15 septembrie 1991, pp. 1-2.
[2] †Mitropolit Nicolae Corneanu, Pe baricadele presei bisericeşti, vol. I, ed. Învierea, Timişoara, 2000, pp 166-168.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...