!!!Important!!!

Acest blog reprezintă strict părerile mele.
Orice asociere între numele meu și documentele oficiale legate de ora de Religie (lecții, fișe, manuale, programe școlare etc) sau cu acțiunile oficiale ale Bisericii Ortodoxe Române sau ale Arhiepiscopiei Timișoarei ori ale Școlii Gimnaziale Satchinez nu-și are menirea. Aceste instituții nu pot fi responsabile pentru postările mele și nici trase la răspundere!
Unele din materiale de pe blog (filme și cărți) sunt descărcate de pe internet (Scribd sau alte site-uri) și au caracter informațional.
Oricine este liber să preia de blog orice informație!

luni, 5 septembrie 2016

Până unde trebuie să meargă bunătatea unui profesor de religie în relațiile cu elevii de la clasă?


Până unde trebuie să meargă bunătatea unui profesor de religie în
relațiile cu elevii de la clasă?

Arhimandritul Teofil Părăian

            Mai întâi de toate, un profesor de religie trebuie să știe că-i profesor de religie și să-și facă datoria. În ce sens? Să-i învețe pe elevi religie după programa analitică pe care o are de la autoritatea bisericească sau de la autoritatea de învățământ.
            În ceea ce privește învățătura, să-și facă lecțiile, să și le pregătească, să le predea, să ceară ce lecțiile să fie învățate și să socotească religia ca materia cea mai importantă, pentru că, de fapt este cea mai importantă. Dacă nu înveți la fizică, la chimie, poate că nu-ți trebuie niciodată fizica sau chimia în viață, dar religia oricum îți trebuie în viață. Religia este ceva ce îl însoțește pe om în toate zilele vieții lui, până la moarte și la moarte și-apoi bineînțeles că și-n veșnicie. Așa că un profesor de religie trebuie să fie foarte serios.
            Când era eu elev la liceu și aveam religie – am învățat și eu religie la liceu, și la gimnaziu, și la școala primară - , religia era prima în catalog: întâi era religia, apoi româna, latina și ce mai studiam noi. Și-apoi urmau fizica, chimia, matematica și celelalte.
            Așa că un profesor de religie trebuie să fie serios ca orice alt profesor… și să nu-și închipui elevii că trebuie să aibă note mari la religie, că „doar e religie”. E religie, dar trebuie să învețe la religie tot așa cum învață la matematică, cum învață la istorie… Să nu-și închipuie un profesor de religie că o să-i câștige pe elevi dacă-i trece cu vederea[1].




[1] Arhimandritul Teofil Părăian, Din ospățul credinței, ed. A II-a, ed. Mitropolia Olteniei, Craiova, 2006, pp. 671.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...